Ma plimbam prin uriasa gradina cu trandafiri albi..Am luat cu grija unul ,mirosindu-l.Culoarea sa alba ca zapada iernii , ca Raiul ,imi trezi o oarecare fascinatie.Tulpina sa lunga si subtire ca degetele unei domnisoare rafinate , si faptul ca era atat de impunator si totusi atat de delicat desi era inarmat cu spini ce te puteau otravi cu durere.
Simteam cum parca tineam in palme un erou de legenda si chiar asta faceam si corpul si gandurile imi erau absorbite de culoarea si mirosul sau imbatator.
Era perfect: deloc insangerat ,nici galben sau portocaliu ori albastru .Deloc dur dar nici firav .O combinatie de putere si delicatete ce, de-a lungul timpului a fost ca un izvor de inspiratie pentru poet si a tinut locul celor mai multe cuvinte imposibile de spus .
In cele din urma mi-am ridicat privirea catre cer strangand in mana stradafirul ce , nemilos ma otravi cu durere insa ranile mi se vindecara brusc lasand sange pe cateva petale albe ce au mai ramas in mana mea care ,acum semanau cu aripile unui inger cazut.